Liderii organizațiilor locale ai PNL și PDL s-au reunit în ședință, miercuri, pentru o discuta despre rezultatele alegerilor. A fost prima întâlnire față în față, după ce marți liderii ACL au discutat cu președinții filialelor locale printr-o videoconferință.
După nici o oră, Klaus Iohannis a părăsit ședința și a tras concluzia: rezultatele au fost proaste în anumite județe din cauza minciunilor PSD. Până în acest moment, PNL nu va lua nicio măsură împotriva liderilor de filiale locale care au înregistrat rezultate proaste, fiind așteptat turul doi.
„A fost vina minciunilor PSD. Aceste lucruri trebuie contracarate, avem o strategie, știm cum să continuăm. Este foarte păcat că domnnul Ponta și PSD au transformat o campanie electorală într-un circ cu minciuni și scandal. Una dintre măsurile clare pe care le-am planificat sunt întâlniri în teritoriu. Voi merge în Brăila, Hunedoara, Galați. Este nevoie de mai multă implicare acolo unde rezultatele n-au fost pe măsura așteptărilor. Cu siguranță, după finalizarea alegerilor va exista o analiză care ne va duce la condițiile care se impun”, a declarat Iohannis, la finalul ședinței.
Și președintele PDL, Vasile Blaga, a dat vina pe „minciunile lui Ponta”, dar și pe ordonanța care a legalizat traseismul politic în rândul aleșilor locali. În plus, din partea ACL există și suspiciuni privind turismul electoral, în special în județele unde a fost un vot masiv pe listele suplimentare.
„Colegii sunt hotărâți să ducă munca din casă în casă. A contat și turismul electoral. Ponta nu se astâmpără, minte de îngheață apele. E păcat pentru un tânăr. A fost o campanie murdară. Aceste analize au rostul lor, de a vedea unde este de muncă pentru a ne maximiza rezultatele”, a declarat Blaga, după ședință, precizând că în turul al doilea nu vor mai fi județe în care Iohannis să obțină scoruri mici.
Pe de altă parte, numărul doi în PNL a adăugat și faptul că în alianță „nu este nicio problemă”, fiind pregătiți pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Dând vina tot pe ordonanța traseiștilor, Marian Petrache a precizat că în județele unde Iohannis a luat un scor mic nu au avut organizații tocmai din cauza traseiștilor.
„Mai mult de două treimi care au trecut spre PSD, din sud și din Moldova. Am fost luați și prin surprindere. Nu am avut organizații pentru primul tur în unele cazuri. Acum le consturim”, a spus și secretarul general al PNL.
Înaintea ședinței, liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, a spus că cei vinovați vor fi trași la răspundere, în urma unei analize. În Ilfov, Klaus Iohannis a pierdut alegerile, obținând doar 27,71% dintre voturi, în timp ce Victor Ponta a luat 39,97%.
„Trebuie să vedem care au fost motivele pentru care am luat mai puține voturi decât Victor Ponta. Noi încercăm să transmitem mesajul că e ok că se joacă, dar trebuie să recuperăm voturi. Trebuie analizat de la județ la județ, nu dat cu parul”, a declarat Petrache.
Era de așteptat ca la aceasta ședință să fie trași la răspundere liderii locali care au obținut rezultate proaste, județe în care Klaus Iohannis a pierdut alegerile, deși liberalii sunt la conducere. Pe lista acestor județe se află Botoșani, condus de Florin Țurcanu, Hunedoara, cu Mircea Moloț, Călărași, în frunte cu Răducu Filipescu, și Giurgiu, cu Vasile Mustățea.
La nivel național, Klaus Iohannis a obținut 30,37% dintre voturi, în timp ce Victor Ponta a fost votat de 40,33% dintre alegători.